
CARDURI
Președintele României
Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

Atribuțiile Președintelui:
- veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate;
- în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului;
- poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită;
- poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii;
- prezidează şedinţele Guvernului la care participă;
- adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;
- desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, Președintele desemnează un candidat în urma discuțiilor cu toate partidele reprezentate în Parlament;
- după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură;
- după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Președintele României are un mandat de cinci ani și este ales direct de către cetățeni. https://www.presidency.ro/
Surse informații pentru fișele din cadrul Atelierelor de cetățenie activă:
Constituția României, Codul Administrativ, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 550/2004, privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, Ordonanța Guvernului Nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, Hotărârea nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, Legea nr 155/2010 a Poliției Locale.
VREI SĂ SUSȚI EFORTUL NOSTRU?
Fă parte din soluție! 🙌
Acest proiect depinde de sprijinul comunității pentru a continua. Fiecare donație ne ajută să aducem atelierele noastre mai aproape de cei care au nevoie de ele.