
CARDURI
Societatea Civilă

Societatea civilă este compusă din cetățeni organizați în diverse forme asociative, neasimilate structurilor statului.
Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial, pot constitui asociaţii ori fundaţii.

Inițiativa cetățenească la nivel local
- Cetățenii pot propune consiliilor locale și consiliilor județene pe a căror rază teritorială domiciliază, spre dezbatere și adoptare, proiecte de hotărâri.
- Promovarea unui proiect de hotărâre se poate face de unul sau de mai mulți cetățeni cu drept de vot, dacă acesta este susținut prin semnături de cel puțin 5% din populația cu drept de vot înscrisă în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială.
- Inițiatorii asigură întocmirea listelor de susținători pe formulare puse la dispoziție de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
- Listele de susținători cuprind numele, prenumele și domiciliul, seria și numărul actului de identitate și semnăturile susținătorilor.
- Listele de susținători pot fi semnate numai de cetățenii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, al cărei consiliu local sau județean, după caz, urmează să dezbată proiectul de hotărâre în cauză.
Adunările cetățenești
- Cetățenii comunei sau orașului pot fi consultați și prin adunări cetățenești organizate pe sate, în mediul rural, și pe cartiere sau străzi, în mediul urban.
- Convocarea și organizarea adunărilor cetățenești se fac de către primar, la inițiativa acestuia ori a unei treimi din numărul consilierilor în funcție.
- Convocarea adunării cetățenești se face prin aducerea la cunoștință publică a scopului, datei și a locului unde urmează să se desfășoare aceasta.
- Adunarea cetățenească este valabil constituită în prezenta majorității cetățenilor cu drept de vot și adoptă propuneri cu majoritatea celor prezenți.
- Propunerile se consemnează într-un proces-verbal și se înaintează primarului, care le supune dezbaterii consiliului local în prima ședință, în vederea stabilirii modalităților concrete de realizare și de finanțare, dacă este cazul.
Inițiativa legislativă
(Iniţiativa legislativă poate aparține și unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
- Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
- Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
- Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.
Mass-media (mijloace de exprimare în masă)
Mass-media reprezintă instrumentele prin care societatea civilă se poate exprima și implica în procesele de decizie.
Mass-media se referă la modurile de comunicare în masă prin care informațiile, opiniile, pledoariile, propaganda, publicitatea, operele de artă, divertismentul și alte forme de exprimare sunt transmise unui public foarte larg (www.britannica.com/topic/mass-media)
Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, conform Constituției.
Primarul este ales de către cetățeni, o dată la patru ani.
Alegerea viceprimarului se realizează prin hotărâre a Consiliului Local.
Următoarele alegeri pentru primărie și consiliul local vor avea loc în 2028.
Surse informații pentru fișele din cadrul Atelierelor de cetățenie activă:
Constituția României, Codul Administrativ, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 550/2004, privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, Ordonanța Guvernului Nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, Hotărârea nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, Legea nr 155/2010 a Poliției Locale.
VREI SĂ SUSȚI EFORTUL NOSTRU?
Fă parte din soluție! 🙌
Acest proiect depinde de sprijinul comunității pentru a continua. Fiecare donație ne ajută să aducem atelierele noastre mai aproape de cei care au nevoie de ele.